România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, sarcina în adolescență având numeroase consecințe negative asupra viitoarelor mame, precum și costuri sociale și economice, arată un studiu realizat de UNICEF.
Sarcina în adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme de sănătate publică, fiind un fenomen răspândit atât la nivel global, cât şi la nivel naţional. Multe dintre mamele adolescente din mediul rural nu au acces la servicii medicale, lucru ce se răsfrânge apoi în urmărirea medicală a nou-născutului, precizează organizația.
Una dintre marile provocări cu care se confruntă medicii este cea în care o pacientă este adusă la spital să nască, după o sarcină neurmărită medical, iar în cazul mamelor adolescente riscurile să nască prematur și să apară complicaţii sunt mult mai ridicate.
Principala cauză a mortalității infantile este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire și recuperare dacă unitățile medicale în care se nasc și sunt tratați au la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide.
Situația mamelor adolescente în țară
Județul Mureș se situează pe primul loc în ceea ce privește numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Brașov și Iași. Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil.
În plus, datele unei cercetări comunitare realizate de Organizația Salvați Copiii România arată că un procent covârșitor – 74% dintre gravidele sau mamele din aceste comunități – afirmă că principala sursă de venit a familiei este alocația copilului.
Județele cu cele mai multe mame adolescente sunt, potrivit datelor temporare INS pentru anul 2020:
Mureș – 871
Dolj – 723
Brașov – 695
Iași – 656
Bihor – 614
Bacău – 586
Constanța – 556
Argeș – 489
Dâmbovița – 480
Sibiu – 479
În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se mențină pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020, conform datelor temporare INS, (6,2/1000 născuți vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.
Dintre cele 199.720 de nașteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani și 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, țara noastră contribuie cu aproape un sfert din mamele sub 18 ani (23%) din toată Uniunea Europeană. Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.
Multe fete și femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.
În ciuda evidențelor, există instanțe cu greutate în ochii Românilor care spun că elevii nu au nevoie de educație sexuală.
Patriarhia Română, de exemplu, consideră că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă ”un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă”. Mai mult decât atât, înalții prelați consideră datele privind numărul de mame minore drept ”o încercare de manipulare”.
”Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» din cauza absenţei din programa şcolară a unei materii obligatorii numite «educaţie sexuală», dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluţia familiei şi abandonul şcolar”, mai arată, între altele, Patriarhia.
În plus, deși a existat o încercare de a normaliza situația, legislația românească în forma actuală este neclară și nu oferă posibilitatea copiilor cei mai vulnerabili să beneficieze de astfel de ore decât dacă părintele îşi dă acordul în acest sens. Iar părinții se declară într-o majoritate covârșitoare împotriva educației sexuale în școli.
Ar fi benefică și oportună o campanie de conștientizare a acestei situații, care să includă și lecții de educație sexuală și juridică în școli ?
Astfel, sunt profesori sau părinți care nu știu că minorii pot avea dosar penal începând cu vârsta de 14 ani; sunt elevi care nu știu că dacă distribuie fotografii sau filmulețe pornografice cu minori atunci vor fi anchetați penal; sunt adulți care nu știu că este interzis să aibă relații intime cu un copil sub 15 ani chiar cu acordul acestuia; sunt persoane care nu știu că dacă se autosatisfac sau întrețin relații intime în fața acestuia, ori dacă trimit un simplu sms acestuia prin care să îl invite să vadă un film pornografic comit o infracțiune.
Evoluția rapidă a societății și a tehnologiei, capacitatea tinerilor de a asimila informații din diverse domenii, dar și de a fi păcăliți, expunerea acestora la informații de natură sexuală care nu pot fi controlate de mediul familial fac ca educația juridică și sexuală să devină necesare.
Ele trebuie realizate cât mai devreme: educația sexuală înainte de prima menstruație la fetițe, iar educația juridică cel târziu la vârsta de 12-13 ani, pentru a-i pregăti pe copii pentru pragul de 14 ani când vor trebui să cunoască toate legile din România și să răspundă pentru încălcarea acestora.Astfel de ore trebuie să fie opționale într-o primă fază, apoi să devină obligatorii, pentru a crește responsabilitatea următoarelor generații.
În prezent, educația sexuală în școli este cu atât mai necesară cu cât, în majoritatea cazurilor, copiii pot obține – și obțin – informații prin alte mijloace, în special prin intermediul internetului și al platformelor de comunicare socială. Deși acestea pot fi surse de informații utile și adecvate, ele pot, de asemenea, să transmită o imagine distorsionată a sexualității și să nu furnizeze informații cu privire la aspectele emoționale și la cele referitoare la drepturile legate de sexualitate. Prin intermediul site-urilor web sau al platformelor de comunicare socială, copiii pot avea de asemenea acces la informații inexacte din punct de vedere științific, de exemplu în ceea ce privește contracepția.
Este util să se sublinieze că educația sexuală în școli vine ca o completare la ceea ce poate fi împărtășit de părinți acasă, iar nu ca un substitut al informațiilor respective. Aceasta nu poate fi însă lăsată în întregime la latitudinea familiilor. În care alt domeniu al științei am lăsa educația copiilor noștri exclusiv pe seama internetului sau a familiilor?
Doamna Laura Dicu, avocat coordonator în cadrul ONG-ului “ Asociația tinerilor împreună-Iustum” susține că: „Concluziile raportului arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile. Copii cu copii. Mame minore. Sub aceste etichete se ascund povești reale de viață.”
