Laura Dicu, avocat: Violența domestică nu este un comportament normal și nu trebuie tolerat. Este responsabilitatea noastră sa facem tot posibilul pentru a preveni acest tip de abuz și pentru a ajuta victimele

Violența domestică este un fenomen des întâlnit în multe țări din lume, inclusiv în România. Aceasta este o problemă socială complexă, care are impact nu numai asupra victimelor, ci și asupra întregii societăți. Violența domestică este o problemă gravă în România și trebuie abordată cu fermitate și implicare. Este important ca victimele să nu fie lăsate să sufere singure și să primească ajutor și sprijinul de care au nevoie pentru a-și reconstrui viața și a se simți în siguranță.

Conform informațiilor ce se regăsesc în Barometrul violentei de gen 2022, au fost identificate in total 51.222 de victime in 2021, pe baza actului de sesizare a actelor de violență, dintre care 42.677 adulți, 8.545 minori. În cazul adulților, victimele sunt majoritar femei (79,6%), în timp ce în cazul minorilor, fetele și băieții sunt deopotrivă victime (4.163 băieți si 4.382 fete). În primele 6 luni din 2021, pornind de la actul de sesizare, au fost 27.337 de victime, iar dintre cele adulte, 18.507 sunt femei și 4.453 bărbați.

Dacă ne uităm la tipurile de agresiuni cu cele mai mult victime adulte, cifrele arată că femeile sunt principalele victime ale actelor de violență – subliniem că este vorba doar de acte de violență înregistrate de către politic, doar in baza prevederilor Codului Penal. În 2021, 23.498 femei au suferit loviri sau alte acte de violență, 4.431 au fost amenințate si 100 de femei au fost violate. In primele 6 luni din 2022, 12.801 femei au suferit loviri sau alte acte de violență, 2.579 de femei au fost amenințate si 89 au fost violate. Deși nu se poate face o corelație clară între actele de violență împotriva femeilor si agresor, același material ne relevă că în 2021, 19.094 dintre agresori sunt sau au fost căsătoriți cu victima, iar 11.287 sunt actuali sau foști parteneri. Pentru infracțiunile din primele 6 luni ale anului 2022, 9.649 dintre agresori suntsau au fost căsătoriți cu victima, 6.710 sunt actuali sau foști parteneri.

IUSTUM - Avocat Laura Dicu despre violenta domestica

În plus, pandemia de COVID-19 a accentuat problemele de violență domestică în România, întrucât mulți oameni au fost nevoiți să petreacă mai mult timp acasă, într-un mediu tensionat și stresant. Conform datelor furnizate de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (ALEG), în perioada stării de urgență din martie 2020, numărul apelurilor la linia telefonică pentru victimele violenței domestice a crescut cu aproximativ 70%.

În ciuda acestor statistici alarmante, există încă o subraportare semnificativă a violenței domestice în România. Mulți oameni nu raportează abuzurile din cauza stigmatizării și a lipsei de încredere în instituțiile responsabile de aplicarea legii. În acest context, este esențial ca autoritățile să ia măsuri
pentru a preveni violența domestică și pentru a sprijini victimele. Este important să se promoveze educația și conștientizarea cu privire la această problemă și să se ofere sprijin psihologic și juridic pentru victimele de violență domestică. De asemenea, este crucial să se consolideze instituțiile responsabile de aplicarea legii și să se intensifice eforturile pentru a identifica și pedepsi agresorii.

Recent, a trecut de Senat un proiect de lege care prevede ca măsurile de protecție pentru victimele violenței domestice vor fi extinse până la 12 luni, față de șase luni în prezent.

’’Consecințele violentei domestice pot fi devastatoare. Victimele pot dezvolta depresie, anxietate, stres post-traumatic și alte probleme de sănătate mintală. De asemenea, acestea pot avea probleme fizice, cum ar fi răni, fracturi si alte probleme de sănătate, care pot necesita tratament medical urgent. Uneori, victimele pot fi ucise in urma violenței domestice, ceea ce face ca acest fenomen să fie unul dintre cele mai grave probleme sociale.

Este important sa înțelegem că violența domestică nu este un comportament normal și nu trebuie tolerat. Este responsabilitatea noastră sa facem tot posibilul pentru a preveni acest tip de abuz și pentru a ajuta victimele.’’
Avocat Laura Dicu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *