Discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică este interzisă în Uniunea Europeană (UE), însă acest tip de discriminare persistă în societatea noastră. Nu este suficient să afirmăm că suntem împotriva rasismului, trebuie să luăm măsuri pentru a-l combate.
Rasismul dăunează societății în multe moduri. În modul cel mai direct, acest lucru se traduce în faptul că persoanele care trăiesc în Europa se confruntă cu discriminarea, ceea ce le afectează demnitatea umană, oportunitățile pe care le au în viață, prosperitatea, starea de bine și, adesea, inclusiv siguranța personală. Dacă forța noastră socială, politică și economică provine din unitatea noastră în diversitate, în schimb rasismul ne slăbește pe toți. UE poate și trebuie să depună mai multe eforturi pentru a asigura un tratament egal și egalitate pentru toți.
Pe fundalul dublelor standarde dintre limitele libertatii si securitatii sociale oferite rromilor/ tiganilor, ca cetateni, a unei aplicari echivoce a statutului de imigrant (in materie de drept la azil) si normativele rezervate dreptului la libera circulatie si stationare pentru populatiile rrome si nomade, suntem martorii, deseori impasibili, ai ineficacitatii si esecului politicilor publice nationale si europene pentru rromi, fie ca acestia raman in statele de origine, fie ca emigreaza. Surprinzatorul val de violenta rasiala/antitiganism din Italia si Romania, starnit de agendarea uciderii unei femei italiene de catre un cetatean roman de etnie rroma, “cazul Mailat”, a inlocuit fulgerator corectitudinea politica si “spirala tacerii”, ca forme contemporane ale duplicitatii comportamentelor si atitudinilor ostile fata de rromi, cu spectacularizarea politica si linsajul mediatic.
Asistam la un conflict care isi are in Europa, in cazul cronicizat al romilor, un camp de reflectie, atitudine si actiune de „detiganizare” nemaintalnit de la Holocaust si de la amplele procese de denazificare de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ghetoul, ca segregare spatiala/sociala, si cersetoria, repere ale naufragiului demnitatii umane si valorilor Umanismului, par sa semnifice noua identitate europeana a romilor romani, ca recadere in istorie – o situatie care irita pe toata lumea, romi si neromi. Violenta politica ilegitima, desi suverana, si violarea drepturilor omului, in scopul „penalizarii” indivizilor sau grupurilor indezirabile „tatuate biopolitic”, par recurenta unui darwinism social integrat intr-un nou rasism paneuropean, in „noul apartheid”. Inegalitatea si Diferenta au devenit justificari ale unui „razboi civil mondial”, a starii de exceptie de la ordinea juridica, instituite la nivelul multor state europene, in varii forme, impotriva romilor.
Intre timp, problemele romilor din Romania, ca grupuri cu risc ridicat de excluziune sociala, au devenit probleme ale serviciilor sociale in majoritatea tarilor Uniunii Europene, in special in tarile dezvoltate economic, Franta, Italia, Spania si, recent, Irlanda si Anglia. Acest “razboi” al “noilor saraci” asediind Vestul european indica o schimbare structurala a raportului dintre libertate si responsabilitate, in special la nivelul reformelor normelor si institutiilor publice nationale si europene, in premisele prefacerilor care determina aceasta noua ordine mondiala, criza globala.
In toata Europa, inclusiv in Romania, autoritatile locale demoleaza asezarile improvizate in jurul gropilor de gunoi, sub poduri si in alte “no man’s land”-uri, efectivele politiei sunt aruncate in lupta pentru securitate interna, pentru a stavili ceea ce pare a fi o invazie si un exod in masa al romilor din Romania, in cautarea unui iluzoriu capital economic, pasibil de a fi convertit intr-un status pozitiv, in capital cultural si simbolic. Parerile sunt impartite: se vorbeste despre saracie extrema, “incertitudine ontologica” si “insecuritate existentiala”, dar si despre criminalitate sau criminalizarea saraciei, fascism si igienizare sociala, discursuri recurente, care se anuleaza unul pe celalalt. Dincolo de ambiguitatea reactiilor, se cade de acord ca e urgenta o regandire a problematicii rome si gasirea unor reglementari si masuri active.
Daca scopul culturii este de a da sens vietii, prin norme, valori, reprezentari si semnificatii societale, in cazul romilor neadaptarea la conexitatea complexa a schimbarilor sociale impuse de modernitate a creat un conflict latent cu valorile societatii globale actuale Lipsa unui efort constructiv in scopul dezvoltarii unei comunicari autentice este una dintre sursele subdezvoltarii culturii organizationale rome. In intregul sau cultura roma este mentinuta intr-o relatie de dependenta si vasalitate fata de cultura romaneasca, consecinta a absentei unor structuri eficiente de formare si reprezentare autoreferentiala, care sa permita saltul de la o cultura populara slab alfabetizata, la o cultura moderna, integratoare in setul de valori ale contemporaneitatii.
Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2015-2020, adoptată prin H.G. nr. 18/2015, a fost fundamentată pe Recomandarea Consiliului UE din 2013 privind măsurile eficiente de incluziune a romilor în statele membre, documentul trasând și direcțiile pentru atingerea obiectivelor sociale naționale din Strategia Europa 2020, inclusă în Programul Național de Reformă. De asemenea, Strategia aferentă perioadei 2015-2020, a avut în vedere recomandările UE privind incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome.
În același timp, Strategia aferentă perioadei 2015-2020 a constituit una din cele 29 de condiționalități ex-ante tematice asumate prin Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor structurale și de investiții (ESI). Cadrul UE al Strategiilor Naționale de Integrare a Romilor până în 202016 a fost cea mai ambițioasă inițiativă a UE referitoare la minoritatea romă. În acest context, aceasta ar fi trebuit să reprezinte un element cheie în reformarea politicii de coeziune, încurajând statele membre să utilizeze finanțările europene disponibile pentru a aborda nevoile comunităților cu populație romă și sensibilizând politicile naționale pentru a răspunde nevoilor reale din astfel de comunități defavorizate
În cazul României, rapoartele de evaluare, elaborate atât de reprezentanți ai societății civile, cât și de diverse organisme și instituții internaționale arată faptul că Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2015-2020 și-a atins doar parțial obiectivele. Astfel, referitor la România, la nivelul anului 2018, Raportul EU-MIDIS17 arată că:
România se număra printre țările în care 80% dintre romi trăiau sub pragul riscului de sărăcie;
b. un rom din trei trăia într-o locuință fără apă curentă;
c. unul din 10 trăia într-o locuință fără curent electric;
d. un rom din patru și un copil rom din trei trăiau într-o gospodărie în care un membru al familiei a mers la culcare flămând cel puțin o dată în ultima lună.
Potrivit Raportului FRA privind drepturile fundamentale 201919, romii continuă să se confrunte cu discriminare din cauza etniei în ceea ce privește accesul la educație, la locuri de muncă, la asistență medicală și la locuințe. În 2018 au continuat să fie semnalate cazuri de discriminare și infracțiuni motivate de ură, confirmând faptul că ura împotriva romilor rămâne un obstacol important în calea incluziunii acestora.
Conform datelor , situația socială și economică a romilor din întreaga UE s-a schimbat foarte puțin, ceea ce subminează eforturile naționale și ale UE de a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), mai ales obiectivul 10 cu privire la reducerea inegalităților în interiorul țărilor și, mai specific, ținta 10.3 privind asigurarea oportunităților egale și reducerea inegalității rezultatelor.
În Raportul privind România din 20192, se precizeaza că situația locuințelor pentru romi rămâne o chestiune îngrijorătoare: un procent semnificativ din populația romă trăia fără apă curentă (68%) și fără o baie sau toaletă în interiorul locuinței (79%). De altfel, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu nr. 406/201921 subliniază că politica în materie de locuințe are cele mai puține exemple de abordări promițătoare comune mai multor țări. De aceea, ar trebui să fie prioritară o abordare pe termen lung, integrată și cuprinzătoare. Aceasta trebuie să includă: completarea asigurării de locuințe cu sprijin însoțitor care combină elemente de ocupare a forței de muncă, educație, sănătate și dezvoltare comunitară, precum și integrarea intervențiilor în politici și legislații naționale referitoare la regimul terenurilor și locuințelor sociale. Proporția familiilor de romi ce locuiesc în gospodării insalubre (cu acoperiș prin care se scurge apă, cu pereți umezi ori cu putregai în ramele ferestrelor sau în podea) este de 32%, iar ponderea celor care acuză poluare, murdărie sau alte probleme ecologice este de 25%. Mai mult de 50% locuiesc în case supraaglomerate, 16.5% trăiesc în clădiri considerate nesigure pentru locuire și 30.3% în clădiri care se află în stare de deteriorare vizibilă23. Ponderea romilor care locuiesc în gospodării suprapopulate este de 78%, 45% dintre romi locuind în spații sub 50 mp, față de numai 29% în cazul populației majoritare. Ceea ce este îngrijorător este faptul că o bună parte dintre familiile cele mai sărace se regăsesc în locuințe și chiar așezări informale2, oricând susceptibile a deveni subiecte de evacuare forțată.
Conform Raportului privind drepturile fundamentale 201828 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), din rândul persoanelor intervievate din România, 42% din romi și 12% din persoanele de altă etnie au declarat că nu au acces la energie electrică, la apă curentă sau la canalizare. Nevoia de energie electrică, apă și canalizare rămâne nesatisfăcută în cazul a 84% din romii intervievați în România, față de 52% din persoanele de altă etnie din proximitate. Proporția locuințelor racordate la apă curentă, gaze, canalizare, apă caldă, termoficare este dublă în cazul populației majoritare față de cea a romilor. Drumul de acces în apropierea casei este asfaltat pentru 90% din casele populației majoritare, în timp ce pentru romi este de numai 68%. Doar 24% dintre romi au un drum pietruit în apropierea casei sau din pământ. În același context, o analiză a Băncii Mondiale efectuată pentru ANR în cursul anului 2020, arată faptul că în România aproape jumătate din populație locuiește în condiții de supraaglomerare, cu o incidență mult mai mare în comunitățile de romi. Această situație din zonele rurale și din așezările informale din zonele urbane este corelată major cu accesul la apă curentă, canalizare și servicii de salubrizare, care sunt deficitare: 68% dintre romii din România de ex. locuiesc în gospodării fără apă de la robinet în interiorul locuinței și 78% fără toalete, dușuri sau băi în interiorul locuinței.
În domeniul educației, în continuare sunt înregistrate discrepanțe majore între copiii romi și cei ai populației majoritare în ceea ce privește participarea școlară, nivelul de performanță școlară și abandonul școlar, precum și referitor la tratamentul diferențiat, atât în privința calității actului didactic, cât și a discriminării și segregării. Printre principalele obstacole identificate de Consiliul Uniunii Europene în respectarea dreptului la educație31 se remarcă în special segregarea școlară, părăsirea timpurie a sistemului de învățământ și slaba participare a copiilor romi la educația timpurie. Cele mai multe cercetări relevă în continuare decalajul dintre romi și populația majoritară pe niveluri de instruire, precum și accesul redus al copiilor romi la educație timpurie în comparație cu cei aparținând populației majoritare. Chiar dacă au fost implementate măsuri afirmative în domeniul educației (locuri distinct alocate pentru romi la liceu și universitate), sau programe de alfabetizare de tip „A doua șansă” pentru persoanele care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei de școlarizare, se poate observa în continuare decalajul dintre romi și populația majoritară în termeni de acumulări educaționale. O cercetare mai recentă arată faptul că două treimi dintre etnicii romi fie nu au absolvit nici o clasă, fie au absolvit maxim studiile gimnaziale, o pondere de cinci ori mai ridicată decât cea a populației majoritare. Nici în învățământul obligatoriu nu s-au constatat progrese, chiar dacă decalajul dintre romi și populația majoritară este mai mic decât în cazul educației timpurii. Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în cazul accesului la învățământul liceal, unde regăsim mai puțin de un sfert dintre elevii romi (22%), comparativ cu populația majoritară unde ponderea urcă la 80%3
În continuare populația romă se confruntă cu acces scăzut pe piața forței de muncă. Raportul EU-MIDIS II35 (2016) constată că numai unul din patru romi în vârstă de cel puțin 16 ani „desfășura o activitate salariată” sau „independentă” la momentul sondajului. Femeile rome au raportat rate ale ocupării forței de muncă mult mai mici decât bărbații romi – 16%, comparativ cu 34%. În general, sondajul arată că ratele de muncă remunerată pentru romii cu vârsta între 20 și 64 de ani sunt de 43%, ceea ce este cu mult sub media UE de 70% în 2015. Situația tinerilor este mult mai gravă: în medie, 63% din romii cu vârsta între 16 și 24 de ani nu aveau un loc de muncă și nici nu participau la o formă de învățământ sau la activități de formare la momentul sondajului, în comparație cu media UE de 12% pentru aceeași grupă de vârstă. Pentru această grupă de vârstă, rezultatele arată, de asemenea, un decalaj considerabil între femei și bărbați, procentul tinerelor rome neîncadrate în muncă și neînscrise în programe educaționale sau de formare fiind de 72%, față de 55% în cazul bărbaților.Ponderea romilor în rândul populației totale apte de muncă este în creștere, astfel că participarea romilor la piața muncii este esențială pentru sprijinirea costurilor naționale crescânde aferente, în special celor privind pensiile și sănătatea. Această situație deficitară reprezintă un cost economic pentru societate în ansamblu, prin irosirea capitalului uman prețios și prin pierderile de productivitate a muncii. La nivelul României, din estimările Băncii Mondiale reiese faptul că se pierd anual 887 milioane de euro, prin lipsa oportunităților de manifestare a potențialului economic pe care-l poate furniza populația romă, respectiv prin insuficienta valorificare a productivității și, implicit, a contribuțiilor fiscale asociate.
În momentul actual, dimensiunea socio-economică a inserției romilor pe piața muncii nu este abordată nici corespunzător nevoilor specifice romilor la nivelul comunităților și tipologiilor sociale3, dar nici în raport cu cerințele de competențe și calificări reclamate de piața muncii. În comunitățile sărace, nu doar populația este săracă cronic, ci și potențialul economic – agenții economici și mijloacele de producție – al comunității și infrastructura comunitară sunt deficitare. Aproximativ 60% din totalul comunităților din mediul rural de romi sunt sărace, spre deosebire de comunitățile de romi din mediul urban, care dețin o forță de muncă relativ mai educată, dar tot slab calificată.37 Cumularea caracteristicilor asociate cu riscurile privind ocuparea conduce la scăderea vizibilă a șanselor de ocupare în munci salariale.
Chiar dacă sănătatea reprezintă un pilon important al incluziunii romilor în toate documentele de politică publică, în continuare, studiile și cercetările analizate scot în evidență faptul că romii întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor de sănătate de bază, preventive și curative, integrate și de calitate. Datele recente arată că încă se menține un decalaj al indicatorilor de morbiditate și mortalitate în rândul romilor față de populația majoritară din România. Din rapoartele de progres județene realizate de BJR se evidențiază faptul ca principalele activități derulate în comunitățile cu romi sunt campaniile de vaccinare, campaniile de educație pentru sănătate în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, precum și alte activități derulate de DSP în conformitate cu programele naționale de sănătate gestionate de Ministerul Sănătății. Conform raportului IRES (2018), există diferențe vizibile între populația de romi și populația majoritară în ceea ce privește starea de sănătate și accesul la servicii de sănătate. Dacă 71% din populația majoritară își fac controlul medical anual, acest lucru este valabil numai pentru 39% dintre romi. Reprezentații societății civile semnalează faptul ca fenomenul discriminării este prezent în relația personal medical-pacient și îmbracă diferite forme, respectiv: discriminare directă, când romii sunt refuzați explicit de personalul medical, chiar dacă îndeplinesc toate condițiile pentru a primi asistență medicală, dar și discriminare indirectă, manifestată prin segregarea pacienților în unitățile spitalicești, pe baza criteriului etnic și statutului social.
Studiile și cercetările în domeniu menționează faptul ca mulți dintre romi au o stimă de sine etnică scăzută cauzată de stigmatizarea socială internalizată, precum și de procesele de asimilare forțată prin care au trecut membrii comunităților cu romi din România. Stima de sine etnică a romilor poate crește prin extinderea învățării limbii, istoriei și culturii romani în școală, inclusiv, acolo unde condițiile le permit – comunități de romi vorbitoare de limbă romani, opțiunea părinților romi de a studia limba maternă, existența sau încadrarea de cadre didactice rome calificate, existența sau publicarea de manuale școlare în limba romani etc. -, printr-un învățământ bilingv sau monolingv în limba romani. Limba romani este caracterizată printr-o diversitate de dialecte/graiuri, romii aflânduse în prezent în procesul de promovare a limbii prin sistemul oficial de învățământ. Cultura tradițională romă are caracter preponderent oral, astfel încât principala problemă cu care se confruntă demersurile de promovare a limbii romani în sistemul de învățământ bilingv este lipsa literaturii scrise în limba romani, manualele apelând, din păcate, la texte didactice traduse din română sau alte limbi. Un alt element ignorat în prezent, dar care poate influența în mod semnificativ promovarea identității etno-culturale a romilor, este cunoașterea de către societatea în ansamblu a contribuției pe care au adus-o romii la dezvoltarea societății românești și a patrimoniului cultural european, având ca rezultat, pe de o parte, reducerea percepțiilor negative față de minoritatea romă și, pe de alta, creșterea stimei de sine în rândul minoritarilor romi. Totodată, lipsa instituțiilor de reprezentare culturală – esențiale pentru promovarea culturii rome – reprezintă o altă problemă care împiedică afirmarea și reconstrucția identității romilor. O a doua direcție de acțiune vizează dezvoltarea unei culturi instituționale care să țină seama de principiile non-discriminării și egalității de șanse între femei și bărbați, precum și educarea societății la toate nivelurile – nu doar în sistemul educațional, ci și la nivelul discursului public, inclusiv mijloacele mass media – cu privire la aceste principii. În materie de anti-discriminare și combaterea atitudinilor anti-rome, provocările majore persistă în ceea ce privește cunoașterea de către publicul larg a legislației care îi protejează pe indivizi sau colectivități împotriva discriminării, îndeosebi referitor la lipsa de informare cu privire la căile de atac existente și revendicarea drepturilor fundamentale. Atitudinile anti-rome sunt vizibile în spațiul public, în toate sferele vieții cotidiene, fapt reliefat și de recentele rapoarte ale societății civile, care recomandă autorităților competente să ia măsuri pentru abordarea discriminării multiple, intersecționale.
Echipa ONG-ului “ Asociația tinerilor împreună-Iustum”, prin reprezentant, dna avocat Laura Dicu, afirmă că: “În materie de anti-discriminare și combaterea atitudinilor anti-rome, provocările majore persistă în ceea ce privește cunoașterea de către publicul larg a legislației care îi protejează pe indivizi sau colectivități împotriva discriminării, îndeosebi referitor la lipsa de informare cu privire la căile de atac existente și revendicarea drepturilor fundamentale.”